Câinele asistent, uitat de lege

Câinele asistent, uitat de lege

  • Post comments:0 Comments

Câinii sunt recunoscuți pentru devotamentul față de oameni. Acesta a fost ilustrat și în filme, cum ar fi „Hachiko: A Dog’s Story”, unul dintre cele mai emoționante filme cu câini. Bazat pe o poveste reală din Japonia anilor ’20,  este vorba de un câine – Hachiko, care îl însoțea la gară pe stăpânul său când acesta pleca la serviciu. Apoi, stăpânul a murit subit, dar câinele său timp de nouă ani, în fiecare zi la ora cinci seara, venea la gară să-l întâmpine, așteptând până la ultimul tren. Pentru mulți câinele înseamnă joacă și bucurie. Însă cum viața bate filmul pentru unii dintre noi câinele înseamnă supraviețuire. 

În România există peste treizeci de mii de nevăzători și doar 10 câini dresați special să îi asiste. Un astfel de câine ajunge să coste și 10 mii de euro, cost care în alte țări europene este suportat de stat. Țara noastră nu are niciun program prin care să pregătească astfel de animale inteligente.

Când te naști cu o boală neurologică sau cu o dizabilitate de orice fel, în general, doar familia îți este alături. Când un adult rămâne în scaun cu rotile în urma unui accident rutier, întreaga viață i se schimbă, iar cei mai mulți până să își regăsească dorința de a trăi intră într-o stare profundă de depresie. Și nu doar ei sunt afectați de traumă. Familiile lor trebuie să renunțe la multe pentru a le acorda atenția și îngrijirea de care au nevoie, uneori chiar și la locul de muncă. Un asistent medical costă, iar suportul material oferit de stat celor aflați în astfel de situații nu acoperă nici pe departe aceste costuri. Nu mai vorbim de toată birocrația prin care trebuie să treacă pentru a ajunge la acest ajutor. 

O viață pentru persoanele cu dizabilități și familiile lor este normalitatea pe care o uităm. Este important să ne dăm seama că este de datoria statului să ofere cadrul legislativ necesar. În acest moment familia cu cel puțin o persoană cu dizabilități este abandonată, plimbată printre doctori și spitale, marginalizată de societate. 

Și dacă statul face prea puțin pentru acești oameni, slavă Domnului că există oameni cu suflet care vor să vină în ajutor, îmbunătățind viața lor. Astfel de oameni am întâlnit la MagiDream unde Izabela Udroiu și Cătalin Cornea au creat un program îndrăzneț care introduce un instrument inovator de terapie și educație pentru cei cu nevoi speciale, câinele asistent – dogtor. Este un câine dresat special pentru a ajuta o persoană cu dizabilități să-l însoțească pe stradă, să îi deschidă ușa, dulapul sau sertarul cu medicamente, să îi aducă diverse obiecte, să îl ajute să se îmbrace și cel mai important să-i țină companie. Un dogtor ar putea fi singurul prieten de joacă al unui copil cu nevoi speciale, așa cum este cazul celor diagnosticați cu autism sau alte probleme comportamentale.

Asistența vie este reglementată în România de Legea nr 448/2006, însă dreptul la asistență vie nu este accesibil celor peste 900.000 de persoane înregistrate oficial ca beneficiari. O școală națională de dresaj este soluția. Acest proiect ar putea rezolva parțial o altă problemă, cea a câinilor abandonați în adăposturi.  

Încă un exemplu în care ONG-uri  sau persoane private își asumă munca unui stat slab și nepăsător! 

Aceeași asociație vrea să construiască primul centru din România de furnizare a resurselor multidisciplinare necesare pentru a sprijini persoanele cu dizabilități și alte nevoi speciale prin asistență socială vie. O soluție poate fi și un parteneriat public privat cu primul proiect care propune aceasta abordare integrată: trup, minte, suflet. Acest parteneriat ar duce spre deschiderea unor apeluri de fonduri europene și spre alte surse de finanțare. Apoi, Dogtors poate fi multiplicat la nivel național.

În plus, la nivelul politicii publice trebuie să fi găsite soluții prin care statul să poată oferi familiilor o abordare integrată care să combine atât servicii medicale, psihologice, pedagogice și de asistență. Republica Moldova are un astfel de sistem și funcționează. O primă condiție este ca toți specialiștii să stea la aceeași masă, în aceeași cameră cu familia, pentru a afla concret care sunt nevoile lor și să-i sprijine. O politică publică care să urmeze modele din afară și să creeze cadrul legislativ adecvat va duce România pe harta statelor care arată că le pasă cu adevărat de viața acestor oameni. Hachiko nu ar fi singur și ar schimba vieți.

Lasă un răspuns