Femeile antreprenor nu privesc, participă

Femeile antreprenor nu privesc, participă

  • Post comments:0 Comments

2020 a fost un an pe care mulți vor să-l uite, nu și eu. Cred că este bine să știm unde ne aflăm din punct de vedere al impactului pandemiei asupra mediului antreprenorial feminin. Și spun asta pentru că deși s-au scris analize despre personalul medical afectat, despre economie în general, despre cum s-a resimțit pandemia asupra femeii antreprenor s-a vorbit prea puțin.

De ce este relevant și esențial să măsurăm impactul?
Pentru că vorbim de o participare economică pe care o dorim din ce în ce mai mare, pentru că vrem femei active în afaceri, societate civilă și în politică, vrem revenire economică rapidă post-pandemie și vrem ca acele piețe neexplorate să fie fructificate economic prin contribuția unică a femeilor antreprenor (ex. piețe nedeservite care numai prin cunoașterea nevoilor comunității ar putea să permită viabilitate economică sau ceea ce se numește model de hybrid value chains sau lanțuri de valoare hibride).

În timp ce Uniunea Europeană prioritizează Strategia privind Egalitatea de Gen, 2020-2025 (05.03.2020), iar Parlamentul European (PE) adoptă o Rezoluție dedicată impactului COVID-19 asupra femeilor în 21 ianuarie ((2021 – 0024), în România, conform bugetului aferent Ministerului Economiei, antreprenoriatului și turismului, s-au tăiat sumele alocate din acest an pentru singurul program guvernamental dedicat femeilor antreprenor – ”Programul național multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM”. P.E. invită, printre altele, ca statele membre să aloce resurse suplimentare, inclusiv în ceea ce privește pachetul de redresare și să monitorizeze cheltuielile în toate propunerile bugetare și legislative conform celor asumate în Strategia privind Egalitatea de Gen 2020-2025. În cele mai puternice economii din Europa prezența femeii se impune prin Legi, cum este cazul Germaniei care a trecut la un plan de cote pentru ca societățile listate să includă cel puțin o femeie în Consiliile de Administrație (noiembrie 2020). Marea Britanie anunță o creștere de 50% a numărului femeilor în conducerea companiilor din indicele FTSE350, care include cele mai mari 350 companii listate la London Stock Exchange, de la 682 la 1026. Mai mult de o treime din pozițiile de top sunt acum deținute de femei, ca parte a unei inițiative din 2016 prin care s-a încurajat reducerea decalajelor de gen în cele mai mari companii din economia britanică.

De ce insistăm acum asupra acestor aspecte? Pentru că la 51% femei din totalul populației, conform datelor Institutului Național de Statistică din 2017, femeile au dreptul să fie la masă când vorbim de reconfigurarea economică. Orice criză, post-pandemie, aduce schimbări sau reconfigurări mondiale, sectoriale și sociale. Sunt schimbări cu impact major asupra femeilor, asupra viitoarei generații și trebuie decise împreună, în diversitate și echilibru. Este vorba de proporționalitate, de reprezentativitate și în final de un exercițiu civic și democratic. 

În același timp, reziliența nu este măsurată prin felul în care facem față volumului sau cantității, ci mai ales prin felul în care delegăm sau prioritizăm, iar pentru asta e nevoie de un cadru favorabil cultural, legislativ și comportamental al mediului în care antreprenoarele își desfășoară activitatea. Nu putem îngenunchea antreprenoriatul feminin pentru că s-au închis școlile și e nevoie de cel puțin două ore în plus dedicate menajului, pentru că a crescut violența domestică, ori măsurile de relansare lipsesc. Este necesară o intervenție de politică publică pentru a evita o ”FeCesiune” sau recesiune indusă de COVID-19 ce afectează predominant femeile antreprenor, fie ea furnizor de servicii, precum contabil, consultant  / PFA independent sau microîntreprindere, offline sau online.

Să reamintim niște cifre, 32% din averea financiară mondială aparține femeilor și totuși 62% din planurile financiare ale acestora au fost afectate de pandemie față de 38% în cazul bărbaților (Bonfield, Sharon, St James Place Wealth Management, Coronavirus may have windened the gender pension gap, 20.01.2021). 

Pentru a evita ce se mai poate evita dintr-o FeCesiune, VERTIK pentru Viitor susține că diferențele de gen trebuie măsurate și evaluate în mod regulat în baza unor indicatori statistici agregați care să permită integrarea perspectivei drepturilor femeilor și egalității de șanse în mod orizontal, în toate politicile precum și procesele de elaborare ale acestora dar și la toate nivelurile procesului decizional politic. Practic, singurul program guvernamental dedicat femeilor antreprenor nu a mai primit deloc buget în acest an, conform Ministerului Economiei, antreprenoriatului și turismului. În ultimii doi ani nu a fost realizată nicio acțiune în cadrul acestui program multianual, conform unui răspuns primit de Asociația VERTIK pentru Viitor de la Ministerul Economiei, antreprenoriatului și turismului. Până atunci femeile nu participă la potențialul maxim, doar privesc. Un câștig comun este să participe și nicidecum să fie excluse indirect sau cu decizii ”in absentia” la o asemenea răscruce de drumuri cum este recreionarea economiei României post-pandemie.

Lasă un răspuns